Tablou membri

Regulamentul de organizare şi funcţionare a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România[1]

91. Tabloul Corpului este împărţit în 8 secţiuni, cuprinzând membrii Corpului cu drept de a exercita profesia de expert contabil sau de contabil autorizat, precum şi membrii inactivi, şi anume:

    17/01/2014 – punctul a fost modificat prin Hotărâre 13/2013 

Secţiunea întâi – experţi contabili – liber-profesionişti care îşi desfăşoară activitatea în mod individual.

Secţiunea a doua – experţi contabili care au statut de angajaţi în instituţii centrale sau locale, instituţii bancare şi de asigurări, educaţie, cercetare, întreprinderi şi alte entităţi (altele decât entităţile membre CECCAR):

A. membri activi;

B. membri inactivi.

Secţiunea a treia – persoane fizice străine sau care sunt absolvente ale unor instituţii recunoscute, care au obţinut calitatea de membru al Corpului.

Secţiunea a patra – societăţile de expertiză contabilă, companii şi alte entităţi juridice autorizate să desfăşoare activităţile profesionale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

A. cu capital străin sau mixt;

B. cu capital autohton.

Secţiunea a cincea – contabili autorizaţi liber-profesionişti care îşi desfăşoară activitatea în mod individual.

Secţiunea a şasea – contabili autorizaţi care au statut de angajaţi în instituţii centrale sau locale, instituţii bancare, de asigurări, educaţie, cercetare, întreprinderi şi alte entităţi.

Secţiunea a şaptea – societăţi de contabilitate autorizate să desfăşoare activităţile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

A. cu capital străin sau mixt;

B. cu capital autohton.

Secţiunea a opta – membri de onoare:

A. preşedinţi de onoare;

B. experţi contabili de onoare;

C. contabili autorizaţi de onoare.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

În vederea asigurării pentru membrii CECCAR facilitatea de a completa on-line Raportul anual de activitate, a fost dezvoltată şi implementată în acest scop o aplicaţie care poate fi accesată prin internet, utilizând un browser web.

Această facilitate este prima dintr-o serie de măsuri menite să simplifice procesul de obţinere a vizei de exercitare a profesiei.

În afară de facilitatea completării on-line a Raportului anual de activitate, membrii au posibilitatea consultării fişei personale, astfel că în orice moment se poate cunoaşte statutul în cadrul Corpului, atât personal cât şi al societăţii, după caz.

Legat de aceste facilităţi membrii pot solicita informaţii suplimentare la filiala de domiciliu sau prin e-mail.

Pentru crearea unui cont în aplicaţie astfel încât să puteţi accesa fişa personală şi completa Raportul anual de activitate, vă rugăm să urmaţi unul din următorii paşi:

1.               solicitaţi personal la filiala CECCAR de domiciliu datele de autentificare (username şi parolă); este nevoie să aveţi asupra dumneavoastră cartea de identitate sau carnetul de membru pentru identificare

sau

2.               trimiteţi pe adresa evidentamembri@ceccaro.ro un mail cu subiectul: „Solicitare creare cont” la care ataşaţi o copie după cartea de identitate şi carnetul de membru; adresa de mail de pe care trimiteţi solicitarea trebuie să fie obligatoriu personală şi să aveţi acces la ea. În cel mai scurt timp veţi primi pe adresa de mail datele de autentificare în aplicaţie (verificaţi periodic şi directorul Spam sau Junk). Pentru orice problemă legată de accesarea contului trimiteţi întrebările dumneavoastră pe adresa de mail mai sus menţionată sau la filiala de domiciliu

Odată creat contul veţi primi pe adresa de mail personală informaţii suplimentare privind modul de utilizare al aplicaţiei şi de completare a Raportului anual de activitate.userfiles/InstrucĹŁiuni utilizare aplicaĹŁie evidenţă membri.doc





E-mail:

   © Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania, 2009