MMSS propune modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale intenționează să modifice Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 219/2015 privind economia socială, în vederea aplicării prevederilor legislative aprobate prin Legea nr. 240/2022 și clarificării anumitor reglementări incluse în Legea nr. 219/2015.

Reamintim că, prin Legea nr. 240/2022, a fost aprobată OUG nr. 33/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 219/2015, cu următoarele modificări și completări: ▪ extinderea grupului vulnerabil prin introducerea în această categorie și a persoanelor sau familiilor care sunt în risc de a-și pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai, în conformitate cu prevederile strategiilor naționale aferente diferitelor domenii care vizează grupuri vulnerabile sau dezavantajate/defavorizate în ocupare, educație, sănătate, locuire sau altele asemenea; ▪ înlocuirea procentului de 70% cu procentul de minimum 90% din profitul/excedentul realizat ce trebuie alocat scopului social și rezervei statutare; ▪ precizarea categoriilor de salariați între care nu pot exista diferențe care să depășească raportul de 1 la 8 pentru asigurarea principiului echității sociale; ▪ precizarea criteriului de certificare ca întreprinderi sociale de inserție, referitor la procentajul persoanelor din grupuri vulnerabile sau membrii cooperatori din numărul total al personalul angajat și a timpului de lucru cumulat al acestor angajați din totalul timpului de muncă al tuturor angajaților.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

mmss-propune-modificarea-normelor-metodologice-de-aplicare-a-prevederilor-legii-nr-219-2015-privind-s16887