Examen de Aptitudini Sesiunea Extraordinară 03 – 05 Decembrie 2021

EXAMEN DE APTITUDINI ÎN VEDEREA OBȚINERII CALITĂȚII DE EXPERT CONTABIL ȘI DE CONTABIL AUTORIZAT

SESIUNEA EXTRAORDINARĂ 03 – 05 Decembrie 2021

 

Dorim să vă facem cunoscut faptul că, pentru a veni în sprijinul stagiarilor care doresc să suțină examenul de aptitudini, în perioada 03 – 05 decembrie 2021 va fi organizată o nouă sesiune extraordinară a examenului de aptitudini.

În temeiul reglementărilor în vigoare, respectiv art. 10, alin. (5) – (7) și art.11, alin. (5) – (7) stagiarii care au participat la sesiunea ordinară a examenului de aptitudini din martie 2021 și au obținut minim nota 6 la cel puțin una dintre probe vor putea susține în sesiunea din decembrie 2021 probele pentru care optează. În această situație, media se va calcula ca medie artitmetică a ultimelor note obținute la probele de examen.

De asemenea, pentru stagiarii care au participat la sesiunea extraordinară din mai 2021, recunoașterea probelor se va face doar în condițiile în care au participat și la sesiunea ordinară a examenului de aptitudini din martie 2021 și au obținut minim nota 6 la cel puțin una dintre probe.

Pentru înscrierea la examenul de aptitudini, stagiarii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea examenului de aptitudini pentru accesul la profesia de expert contabil și contabil autorizat vor depune la filiala CECCAR în cadrul căreia s-a efectuat stagiul sau la filiala de domiciliu, un dosar care să cuprindă:

  1. a) cerere de înscriere la examenul de aptitudini, semnată olograf, în original (anexată);
  2. b) copie certificată pentru conformitate cu originalul a diplomei care atestă finalizarea studiilor superioare în cadrul unui program de studii universitare în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, sau echivalent, în științe economice, pentru candidații înscriși la examenul de expert contabil,  respectiv a diplomei de bacalaureat sau echivalent pentru candidații înscriși la examenul de contabil autorizat, recunoscute de ministerul de resort;
  3. c) copie certificată pentru conformitate cu originalul a actului de identitate;
  4. d) copia certificatului de căsătorie, în cazul în care numele înscris pe actele de studii nu coincide cu numele din actul de identitate, certificată pentru conformitate cu originalul.
  5. e) certificat de cazier judiciar valabil, în original;
  6. f) adeverință medicală care să ateste capacitatea de exercițiu deplină, în original;
  7. g) două fotografii tip C.I.;
  8. h) dovada achitării taxei de înscriere, respectiv c/v în lei la cursul BNR din ziua plăţii a 175 Euro pentru expert contabil și 125 Euro pentru contabil autorizat;
  9. i) certificat de stagiu emis de filiala CECCAR în cadrul căreia s-a efectuat stagiul, în original;
  10. j) acordul GDPR, (anexată)
  11. k) acord inregistrare audio-video (anexată)
  12. l) cererea de înscriere ca membru CECCAR condiționată de promovarea examenului de aptitudini, anexată(prevăzută de art. 15, alin. (2), lit.j. din Regulamentul de aptitudini)

 

Certificarea copiei pentru conformitate cu originalul pentru documentele prevăzute la lit. b) – d) se realizează de către personalul CECCAR. Candidatul va prezenta la depunerea dosarului aceste documente în original sau copie legalizată, iar după certificarea copiei pentru conformitate cu originalul, originalul sau copia legalizată se returnează titularului.

 

Data limită până la care candidații pot depune dosarul de înscriere la sesiunea extraordinară a examenului de aptitudini este 19 noiembrie 2021.

 

Potrivit hotărârii Consiliului superior al CECCAR nr. 611/01/06.04.2021, candidații care au participat și nu au reușit să promoveze examenul de aptitudini în cursul anului 2021 vor beneficia pentru sesiunea 03- 05 decembrie 2021 de taxe reduse, după cum urmează:

 

Pentru categoria expert contabil:

  1. 550 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea a trei probe în sesiunea extraordinară;
  2. 450 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea a două probe în sesiunea extraordinară;
  3. 300 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea unei probe în sesiunea extraordinară.

Pentru categoria contabil autorizat:

  1. 375 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea a două probe în sesiunea extraordinară;
  2. 300 de lei pentru candidații care optează pentru susținerea unei probe în sesiunea extraordinară.

 

Taxa rămâne la valoarea inițială de 175 euro pentru expert contabil, respectiv 125 euro pentru contabil autorizat, pentru candidații care nu au participat la nicio sesiune, ordinară sau extraordinară, din cadrul aceluiași an calendaristic.

 

CENTRALIZARE A PROBELOR ȘI A ZILELOR DE EXAMEN pentru sesiunea extraordinară a examenului de aptitudini programata în zilele de 03, 04 și 05 decembrie 2021

Candidat categoria Expert contabil Ziua de organizare a probelor de examen Pondere in nota finala % Corespondentul disciplinelor de examen cu disciplinele studiate în anii de stagiu
Vineri – 03 decembrie 2021, Proba 1
      3 ore Fiscalitate 80% FiscalitateFiscalitate avansată
Drept 10% Dreptul afacerilorDreptul muncii
Expertiză contabilă 10% Expertiză contabilă
Sâmbătă – 04 decembrie 2021, Proba 2
      3 ore Contabilitate 90% Contabilitate şi raportare financiară,Contabilitate managerialăStandarde Financiare de Raportare Financiara

Contabilitatea altor tipuri de entitati

Contabilitatea operațiunilor de fuziune, divizare, dizolvare si lichidare

Etica 10% Etica anul I, II, III
Duminică – 05 decembrie 2021, Proba 3
      3 ore Control intern, audit și asigurare 40% Audit, revizuire, alte servicii de asigurare şi servicii conexeGuvernanţa corporativă, managementul riscurilor si control intern
Management, analiză și evaluarea afacerii 60% Finanţe şi management financiarManagementul performanţeiEvaluarea afacerii/întreprinderii
 
Candidat categoria Contabil autorizat Ziua de organizare a probelor de examen Pondere in nota finala % Corespondentul disciplinelor de examen cu disciplinele studiate în anii de stagiu
Vineri – 03 decembrie 2021, Proba 1
3 ore Fiscalitate 80% Fiscalitate
Drept 10% Dreptul afacerilorDreptul muncii
Analiza financiară a afacerii/întreprinderii 10% Finanţe şi management financiarManagementul performanţei
Sâmbătă – 04 decembrie, Proba 2
     3 ore Contabilitate 90% Contabilitate şi raportare financiară,Contabilitate managerialăStandarde Financiare de Raportare Financiara

Contabilitatea altor tipuri de entitati

Contabilitatea operațiunilor de fuziune, divizare, dizolvare si lichidare

Etica  10% Etica anul I, II, III

 

Avem rugămintea să acordați atenție structurii probelor de examen, având în vedere faptul că în sesiunea din mai 2021, probele din zilele de vineri și sâmbătă au fost inversate față de sesiunea din martie 2021. Pentru sesiunea extraordinară din decembrie 2021 a fost menținută structura probelor de examen din martie 2021. Prin urmare, este foarte important să completați corect informațiile astfel încât să nu apară neconcordațe cu privire la examenele care vor fi susținute.