Sprijin financiar pentru IMM-uri, prin PNRR, în vederea îmbunătățirii competențelor în rândul angajaților, cu aplicabilitate în tehnologiile emergente

Întreprinderile mici și mijlocii care doresc să își îmbunătățească competențele în rândul angajaților vor putea accesa o schemă de ajutor, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Astfel, în Monitorul Oficial nr. 770 din 2 august 2022 a fost publicat Ordinul nr. 20.953/2022 al ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării privind aprobarea Schemei de ajutor de minimis pentru „Perfecționarea/recalificarea angajaților din societăți”, asociată Planului național de redresare și reziliență al României 2021-2026, pilonul II, componenta C7, investiția 19. Obiectivul principal al schemei îl reprezintă sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), prin acordarea de fonduri nerambursabile pentru îmbunătățirea competențelor în rândul angajaților, cu aplicabilitate în tehnologiile emergente.

În cadrul schemei de ajutor, prin tehnologie emergentă se înțelege o tehnologie radicală și relativ rapidă, caracterizată de un anumit grad de coerență persistent în timp și cu potențialul de a avea un impact considerabil asupra domeniului socio-economic care este observat în ceea ce privește compoziția actorilor, instituțiilor și modelelor de interacțiune dintre acestea, împreună cu procesele de producție a cunoștințelor asociate. În cadrul schemei de ajutor de minimis sunt finanțate activitățile de instruire în următoarele tehnologii emergente: ▪ internet of things; ▪ big data; ▪ cloud technologies; ▪ învățarea automată; ▪ inteligența artificială; ▪ automatizarea proceselor robotice; ▪ blockchain; ▪ cyber-physical systems; ▪ additive manufacturing. Cursurile/instruirile realizate trebuie să fie direct legate de domeniile tehnice menționate.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

a