FNGCIMM: IMM Invest Plus, cel mai mare sprijin financiar la nivel european pentru susținerea IMM-urilor
Beneficiarii eligibili ai programului se pot înscrie accesând portalul www.imminvest.ro, începând cu 15 septembrie, ora 10.00.

Schema de ajutor de stat IMM Invest Plus, aprobată prin Decizia Comisiei Europene din 9 septembrie, reprezintă cel mai mare sprijin financiar aprobat la nivel european care are ca principal obiectiv susținerea IMM-urilor, conform unui comunicat al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), citat de Agerpres. Guvernul alocă prin IMM Invest Plus sprijin financiar de 4 miliarde euro pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii din România.

Beneficiarii eligibili ai programului IMM Invest Plus se pot înscrie accesând portalul www.imminvest.ro, începând cu 15 septembrie, ora 10.00.

Schema de ajutor de stat va facilita accesul la finanțare pentru diferite categorii de beneficiari, care vor putea accesa credite cu garanții de stat, cu dobânzi subvenționate pe o perioadă de până la 12 luni și cu costuri aferente comisionului de risc și a comisionului de administrare, subvenționate din bugetul Ministerului Finanțelor, pe toată durata de valabilitate a garanției acordate.

Valoarea maximă a unei finanțări poate ajunge la 10 milioane lei pentru proiectele de investiții și până la 5 milioane pentru capital de lucru, iar garanția de stat poate acoperi până la 90% din valoarea împrumutului. Durata maximă a finanțărilor va fi de 72 de luni pentru creditele de investiții și de 36 luni pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru.

Ajutoarele de stat pot ajunge până la 500.000 euro/întreprindere/UAT, cu excepția domeniului producției primare de produse agricole unde beneficiarii pot primi până la 62.000 euro/întreprindere sau de 75.000 euro pentru beneficiarii din domeniul acvaculturii și pescuitului.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

c