MAT va crea o nouă linie de finanțare dedicată studenților antreprenori

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) anunță că va crea o nouă linie de finanțare dedicată studenților antreprenori. Potrivit unui comunicat al instituției, inițiativa a fost susținută și de societățile antreprenoriale studențești, ai căror reprezentanți au participat la consultările organizate miercuri, 12 aprilie a.c., la sediul ministerului, în prezența secretarului de stat Cătălin Canciu și a echipei de conducere a Direcției Generale de Antreprenoriat și Programe de Finanțare (DGAPF), respectiv Camelia Taină și Adrian Panait.

„Tinerii sunt o sursă valoroasă de inovare, iar investițiile în afacerile lor sunt, de fapt, investiții într-un viitor mai bun al României”, a fost unul dintre argumentele care au însoțit expunerea inițiativei MAT, în cadrul ședinței. Drept urmare, posibilitatea de a finanța societăți nou înființate ale studenților, masteranzilor, doctoranzilor, dar chiar și ale proaspăt absolvenților, prin intermediul programului dedicat incubatoarelor tehnologice și de afaceri, a prezentat un mare interes în rândul invitaților.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

mat-va-crea-o-noua-linie-de-finantare-dedicata-studentilor-antreprenori-s17884

Leave your comment